COMUNICAT DE PRESĂ:

Q'NET INTERNATIONAL, în parteneriat cu CRESCENDO, atacă zona enterprise şi cu soluţii de licenţiere Microsoft
 
 
Bucureşti, 12 Noiembrie 2008 - Compania Q'NET INTERNATIONAL, furnizor de servicii și soluții IT&C, anunță obținerea statutului de Microsoft Large Account Reseller (LAR). Includerea în programul Microsoft Large Account Reseller a fost posibilă prin reunirea eforturilor și competențelor echipelor de specialiști ale companiilor Q'NET INTERNATIONAL și CRESCENDO - Casa de soluții IT&C și este o consecință a rezultatelor comune ale acestora.
 
Impreună, cele 2 companii formează un furnizor complet, capabil să asigure consultanță, servicii de implementare și suport - inclusiv în ceea ce privește programele de licențiere și serviciile aferente - prin care atât clienții mari și foarte mari, din zona enterprise, cât și companiile mijlocii și mici (IMM) pot să obțină maximum de beneficii din investițiile realizate în infrastructura software și hardware.
 
Noul statut vine ca o completare a soluțiilor și serviciilor existente și permite companiilor să se adreseze clienților de tip enterprise cu o ofertă specifică de licențiere în volum. Clienții își pot maximiza astfel investiția, prin obținerea unor beneficii pe care numai partenerii LAR Microsoft le pot oferi.

Practic, clienților noștri și potențialilor clienți - companii ce au nevoie de soluții de business bazate pe tehnologiile Microsoft - această certificare le oferă certitudinea că vor gasi la noi un răspuns, apelând un punct unic de contact. Deținem acum toate resursele necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de servicii și produse software specifice clienților de tip entreprise, atât companii multinaționale cât și mari companii locale, ce activează în domenii cum sunt serviciile financiar bancare, industria de petrol și gaze, telecomunicații, sector public, utilităti", subliniază Marius Vladu, Directorul General al companiei Q'NET INTERNATIONAL.

La rândul său, Marius Tulea, Directorul General al Casei de soluții CRESCENDO susține această direcție de dezvoltare: "Statutul obținut de partenerul nostru, Q'NET INTERNATIONAL, reprezintă și pentru clienții și potențialii noștri clienți o garanție că avem capabilitățile necesare pentru a implementa și licenția soluții Microsoft și în zona de enterprise."
 
 
Q'NET INTERNATIONAL și Casa de soluții CRESCENDO au fost înființate în acelasi an, în 1993, au aceeași structură de acționariat și vin în întâmpinarea clienților cu o ofertă complementară de soluții și servicii IT&C.
In cei 15 ani de experiență, Q'NET INTERNATIONAL și Casa de soluții CRESCENDO au pus accent pe calitatea serviciilor și a soluțiilor software și au dezvoltat, fiecare în parte, propriul parteneriat cu Microsoft.
 
In 2005, ambele companii au obținut statutul de Microsoft Gold Certified Partner. In cadrul celei de-a noua ediții anuale a Microsoft Club - eveniment dedicat celor mai importanți parteneri Microsoft - fiecare dintre cele 2 companii a fost premiată: Best Results in Annuity Contracts și Balanced Growth (Q'NET INTERNATIONAL) și Highest Growth in Volume Licensing și Balanced Growth (CRESCENDO, Casa de solutii IT&C).
 
MICROSOFT ROMÂNIA acordă statutul de Microsoft Large Account Reseller (LAR) companiei Q'NET INTERNATIONAL.
Copyright ©2025 QNET.RO
linkedin